duminică, 22 martie 2009
Am inchis ochii si i-am deschis imediat. Singurele lucruri pe care le vedeam au fost acelea pe care le-am vazut si inainte de a inchide ochii. Nimic nu era diferit. Eram convins ca daca as fi inchis si deschis ochii de o suta de ori as fi avut acelasi rezultat. Si totusi, ceva s-a schimbat.
Inainte gaseam in unele reviste doua desene aproape identice care insa aveau cateva deosebiri. Trebuia sa le descopar. Eram avertizat de la inceput ca desenele acelea erau doar aproape identice,asa ca stiam la ce ma puteam astepta. Surpriza aparea doar atunci cand nu le descopeream. In viata de zi cu zi de cate ori ti se spune sa privesti doua imagini aproape identice?
E uimitor cat de repede trece timpul cand nu faci nimic. Cand eram mic stiam ca atunci cand stai timpul trece foarte incet, de aceea cautam mereu sa fac ceva. Dar oare unde ma grabeam? Pai cred ca ma grabeam aici. Acum, daca as fi din nou copil, nu as face nimic si timpul ar trece mai greu. Sunt convins ca as ajunge tot aici, dar poate as ajunge altfel.
E posibil ca zilnic sa pierd o mie de lucruri mici, si trei lucruri mari. Nu-mi pare rau neaparat ca le pierd, dar mi-e teama ca la un moment dat voi sti exact care a fost fiecare lucru pierdut si in ce mod imi era el folositor. O astfel de lista m-ar intrista.

0 păreri:
Trimiteți un comentariu