Un produs Blogger.

duminică, 17 decembrie 2017

La un moment dat cineva se plimba prin istorie și a zis, nouă nu ne mai trebuie regi, și atunci regii s-au înțeles între ei și au dispărut. Asta pentru că din trei regi uneori unul nu era bun. Dar poate că erau națiuni care aveau nevoie de regi.
Ar trebui să ne speriem ori de câte ori cineva se plimbă prin istorie și vorbește în numele nostru.
Sunt națiuni care nu au învățat să fie demne și au dispărut.

Read more...

sâmbătă, 16 decembrie 2017

Nu se poate ști o cifră exactă a durerii, a deznădejdii.
Nu știu ai cui urmași suntem, dar cu siguranță nu ai unor oameni drepți.
O să ne descurcăm. De asta mă tem.

Read more...

miercuri, 13 decembrie 2017

Dacă nu îți pasă de adevăr, se trăiește decent în România. Îți vezi de pătratul tău. Uzi de trei ori pe zi planta verde cu flori roșii. Nu vezi nimic strâmb. În fiecare dimineață lumea îți zâmbește complice.

Read more...

luni, 11 decembrie 2017

Ceasul albastru și foarte adânc.
Dacă e să spunem așa.

Cum pot fi opriți caii?
Caii nu pot fi opriți dacă se împușcă.
Dacă li se scot ochii.
Dacă li se taie picioarele.

Read more...

duminică, 10 decembrie 2017

În România la ora aceasta toate lucrurile sunt la locul lor.
Protestatarii sunt la locul lor.
Politicienii, aceiași politicieni, veghează ca întotdeauna la binele țării.
În România la ora aceasta buturuga mică nu a răsturnat carul mare.
La ora aceasta, în România, în unele orașe ninge, iar în altele nu.
Undeva în lume la ora aceasta regele e mort.

România aceea nici nu există.
Aceasta e doar povestea unui popor de oameni drepți.

Read more...

vineri, 8 decembrie 2017

Spațiul gol. Prin spațiul gol nu poți să treci pur și simplu. Spațiul gol este strâmt și prin el nu poți trece cu prea multe bagaje. Prin spațiul gol nu poți trece într-o singură zi. Trebuie să te mai și odihnești. Trebuie să megi la serviciu. Să îi înduri pe ceilalți. Trebuie să mergi la magazin să cumperi niște lucruri.

Read more...

marți, 5 decembrie 2017

Comuniștii au câștigat din nou.
De fiecare dată în România comuniștii câștigă.
Suntem o țară fără aspirații.
Viitorul pe care puteam să-l construim prin propriile forțe se îndepărtează tot mai mult de noi.
Rămâne un loc gol.
Ca popor, am eșuat teribil.
De acum trebuie să ne specializăm în altceva.

Read more...

duminică, 26 noiembrie 2017

Dușmanul s-a instalat în casă. S-a așezat comod în fotoliu și își citește ziarul. Aprinde și stinge lumina după bunul plac. Din când în când se duce la ușă și o deschide. Îi mulțumim că ne lasă înăuntru. Ne uităm la el și ne întrebăm de unde atâta ură. Toată seara ne vorbește despre principii morale, ne spune că și azi ne-a tăiat puțin craca de sub picioare dar să nu ne facem griji. Când în sfârșit ne ia somnul, dușmanul ne veghează.

Read more...

duminică, 19 noiembrie 2017

Casa aceasta în mod intenționat a fost lăsată goală.
A fost construită ca o casă goală.
A fost utilată cu lucruri necesare unei case goale.
Unii ar spune ca asta e o risipă.
Dar nu-i nicio risipă. În orice moment în această casă s-ar putea muta cineva. Doar că nimeni nu îndrăznește.
În plus, orașul acesta are nevoie disperată de o casă goală.

Read more...

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Mă gândesc la marile expediții ale oamenilor și modul cum au eșuat toate pentru că trebuie să fi eșuat.
Nu am mai văzut de mult pe cineva mergând pe sârmă. Încerc să-mi amintesc când am fost ultima dată la circ. Acolo îmi imaginez că oamenii se duc să meargă pe sârmă. Acela e un loc protejat. Un fel de catedrală sau o pădure și acolo niciodată nu se întâmplă nimic rău.

Read more...

Îmi propusesem să urmăresc copacul din gradina din fața blocului și să notez câteva momente importante.
Acum copacul e golit de frunze și eu nu am notat nimic.

Aștept la semafor. De aici încep marile expediții.
Îmi spun, mare noroc am avut în dimineața aceasta că nu am găsit ceea ce voiam.
Am avut noroc toată ziua.

Sunt camere simple cu puține obiecte de mobilier în care se vorbește puțin despre mine.
Nu am intrat în aceste camere. Îmi imaginez că ele există. Că au ferestre cu rame verzi și uși înalte.
Mi-ar fi plăcut ca eu să fi desenat pentru prima dată un pinguin.

Read more...

joi, 16 noiembrie 2017

Te afli în marea deznădejde, cauți un hotel de 3 stele unde camera costă 42 de euro pe noapte. Mergi pe niște holuri întortocheate până dai de o mică verandă aflată chiar în fața camerei tale. Ți se spune că aici poți fuma, însă podeaua e foarte șubredă. Luna e puțin mai mare și mai galbenă și ți se pare că se mișcă cu tine. Pe străzile lăturalnice cineva te oprește și te întreabă dar până la urmă dumneavoastră cu ce vă ocupați.

Read more...

duminică, 12 noiembrie 2017

Aș vrea un hanorac cu glugă și buzunare mari în care să-mi încălzesc mâinile când afară e frig, dar încă nu foarte frig.
Așa sunt toate hanoracele, am spus.
Așa erau, dar cine știe dacă în următoarea clipă nu vor fi inventate altele, fără buzunare și glugă, sau cu glugă și un buzunar mare la spate și noi va trebui să alergăm prin tot orașul să găsim unul rămas pe stoc. Și cine știe dacă nu vor da o lege prin care hanoracele cu buzunare și glugă vor fi interzise iar purtătorii lor, vinovați de un lucru grav, vor fi trimiși la un centru de reeducare. Dar cine știe cum se va schimba lumea în următoarea clipă iar noi vom afla de asta târziu. Atunci nu vor mai fi țări mici sau mari și nici nu ni se vor cere bani. Lucrurile ne vor fi date în virtutea faptelor.

Read more...

joi, 2 noiembrie 2017

Au venit oamenii camioane. Oamenii lopeți. Oamenii găletușă. Au început lucrul. Pe la prânz încă se mai întrevedea finalitatea. Când au terminat nu s-a mai văzut nimic. Copacii erau mai înalți ca de obicei.

Read more...

luni, 30 octombrie 2017

Asta nu înseamnă nimic.
În fiecare lună facem exerciții de alarmare. Pornim sirenele și preț de câteva minute ne facem griji pentru toate nimicurile lumii. Apoi revenim la ale noastre. Coasem din nou nasturele care în ciuda tuturor precauților s-a desprins. Povestim ce o să facem în ziua aceea când o să plecăm de aici.

Read more...

duminică, 29 octombrie 2017

Poate să înceapă aici, dar poate să înceapă și la câțiva kilometri mai încolo. Poate să înceapă oricând, dar nu o să se termine aici, și nu o să se termine la câțiva kilometri mai încolo.
Odată ce a început nu o să se mai termine niciodată.
Îmi aprind o țigară.
Și cu mine se învârte cercul, îi spun.

Read more...

Nu e ușor să identifici pe cineva. Mai ales azi când plouă la fel peste toți. Când toți au aceeași umbrelă gri. Când toți fac același zgomot. Au aceleași frici. E imposibil să identifici pe cineva. Ai putea chiar să strigi, însă nu te bagă nimeni în seamă.
De ce nu ești și tu printre ceilalți, să plouă și peste tine la fel, să faci și tu același zgomot?

Read more...

sâmbătă, 28 octombrie 2017

În orașul acesta istoria plutește prin aer. Uneori se așază pe o casă, pe un zid vechi, sau în mijlocul unei străzi și atunci trebuie să o ocolești sau să sari peste ea. În orașul acesta totul e încărcat cu istorie chiar și atunci când te duci să cumperi două portocale de la magazinul din colț. Poate mai puțin gara care e la fel ca orice gară din lume. Relativ recent construită și inutilă. Foarte puțini ajung cu adevărat aici, și foarte puțini pleacă cu adevărat.

Read more...

Eu nu stau pe banca aceasta, în orașul acesta, în parcul acesta, afară nu sunt 12 grade și nu aștept să se schimbe ora.
Eu nu, dar nu sunt la fel de sigur de voi.

Read more...

E al meu, a spus copilul referindu-se la un hanorac albastru.
A fost al tău, îl corectă tânăra femeie care îl însoțea. Tu nu îl mai porți, în plus ți-a rămas mic.
Ba e al meu, se încăpățână copilul. Și va fi al meu chiar dacă nu o să-l mai port niciodată. Chiar dacă îl va purta altcineva. Chiar dacă mă voi muta în alt oraș. Chiar dacă voi uita că am avut vreodată un hanorac albastru, tot al meu va fi. Va fi al meu tot timpul. Va fi al meu și când se va rupe.

Read more...

joi, 26 octombrie 2017

Lucrurile cad. Lucrurile se ridică. Lucrurile cad din nou.
E foarte ciudat, îi spun.
Mă uit pe fereastră. Orașul e aranjat ca și cum aș pleca.
Nu mai știu ce ziceam.

Read more...

marți, 24 octombrie 2017

Ceasurile pe care le port. Oamenii pe care îi văd. Ploaia pe care o trag după mine. La un moment dat cineva va săpa adânc în pământ și va ști exact ce simt.

Read more...

luni, 23 octombrie 2017

Un domn în vârstă de lângă noi citește ceva despre frică. O doamnă se sperie că a greșit drumul și se ridică brusc de pe scaun. O tânără care vorbește italiana ne propune să tăcem pentru că altfel nu poate să ne urmărească. Cineva trebuie totuși să o liniștească. Până la destinație schimbăm de câteva ori locurile.
Cartea despre care vorbim se pare că a apărut la o editură obscură din provincie.

Read more...

Seara, înainte de culcare, citim Istoria Electricității, ediția din 1943. O găsim la receptie. Asta ne liniștește. A doua zi știm ce avem de făcut. Înțelegem destul de bine cum e construit orașul. Străzile au logica lor. Îmi propun să fac cele 353 de fotografii, dar nu vreau să mă grăbesc. Fiecare fotografie devine o piesă dintr-un puzzle. La un moment dat voi reuși să înțeleg imaginea de ansamblu, dar acum trebuie doar să strâng probele.
E abia 3.15. Mai devreme am adormit răspunzând la o întrebare. Nu știam că sunt obosit.

Read more...

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP