vineri, 20 martie 2009
In fata usii toti suntem egali, si dincolo de ea suntem la fel. Dar ce e dincolo de usa? O alta usa,desigur. Si dincolo de ultima usa? Doar noi.
Fac un studiu cu titlul ‘Cum inchid oamenii o usa stricata’. Din titlu rezulta ca usa e stricata, dar nu intr-atat de stricata incat sa nu se inchida, si ca sunt mai multe feluri de oameni care ne trec pragul. Tin sa spun ca lucrez intr-un birou foarte solicitat, si zilnic vin si pleaca de la noi intre 20 si 50 de oameni, o parte din ei chiar in mod repetat.
Unii inchid usa fara sa se uite in urma, nu le pasa daca aceasta s-a inchis sau nu, li se aud doar pasii cum se departeaza de noi cand pleaca. Altii vad ca nu au reusit s-o inchida de prima data si insista, dau dovada de forta, si cateodata de noroc. Totusi nu reusesc sa o inchida. O trantesc. Eu imi ridic privirea din hartiile mele si ii urmaresc. Ii vad cum schimba tot felul de fete pana sa renunte definitiv. Cateodata ma ridic si cu o miscare usoara o inchid, le arat cum se face si apoi fac un gest expresiv din umeri, sau cel putin asa vreau eu sa para. De partea cealalta a usii, prin geam, mi se raspunde cu un zambet la fel de expresiv. Nu stiu daca ei se mai gandesc la usa noastra dupa ce au plecat.
Mai sunt unii oameni care vor chiar sa ne-o repare. Acestia de obicei spun: daca as fi avut o surubelnita as fi reparat-o. De obicei nu au o surubelnita, de pe urma lor ramane doar intentia. Si acestia pana la urma pleaca. Nu stiu cum sunt ei dincolo de intentii.
Problema e ca in cele din urma usa ne va fi reparata, insa oamenii nu-si vor da seama de la inceput de asta si o vor tranti ca s-o inchida. Fiecare om o va tranti o data. 20 de oameni pana la 50 vor face lucrul asta intr-o zi, indiferent de cate ori va fi reparata. De fapt, o usa buna e aceea care nu s-a stricat niciodata.
Fac un studiu cu titlul ‘Cum inchid oamenii o usa stricata’. Din titlu rezulta ca usa e stricata, dar nu intr-atat de stricata incat sa nu se inchida, si ca sunt mai multe feluri de oameni care ne trec pragul. Tin sa spun ca lucrez intr-un birou foarte solicitat, si zilnic vin si pleaca de la noi intre 20 si 50 de oameni, o parte din ei chiar in mod repetat.
Unii inchid usa fara sa se uite in urma, nu le pasa daca aceasta s-a inchis sau nu, li se aud doar pasii cum se departeaza de noi cand pleaca. Altii vad ca nu au reusit s-o inchida de prima data si insista, dau dovada de forta, si cateodata de noroc. Totusi nu reusesc sa o inchida. O trantesc. Eu imi ridic privirea din hartiile mele si ii urmaresc. Ii vad cum schimba tot felul de fete pana sa renunte definitiv. Cateodata ma ridic si cu o miscare usoara o inchid, le arat cum se face si apoi fac un gest expresiv din umeri, sau cel putin asa vreau eu sa para. De partea cealalta a usii, prin geam, mi se raspunde cu un zambet la fel de expresiv. Nu stiu daca ei se mai gandesc la usa noastra dupa ce au plecat.
Mai sunt unii oameni care vor chiar sa ne-o repare. Acestia de obicei spun: daca as fi avut o surubelnita as fi reparat-o. De obicei nu au o surubelnita, de pe urma lor ramane doar intentia. Si acestia pana la urma pleaca. Nu stiu cum sunt ei dincolo de intentii.
Problema e ca in cele din urma usa ne va fi reparata, insa oamenii nu-si vor da seama de la inceput de asta si o vor tranti ca s-o inchida. Fiecare om o va tranti o data. 20 de oameni pana la 50 vor face lucrul asta intr-o zi, indiferent de cate ori va fi reparata. De fapt, o usa buna e aceea care nu s-a stricat niciodata.
0 păreri:
Trimiteți un comentariu