a venit lumina, a plecat lumina
duminică, 29 martie 2009
A venit lumina! A venit lumina! strigau pe vremuri copiii cand stateam pe intuneric seara. Pe vremuri eram si eu copil; cateodata strigam eu, cateodata strigau ei si de cele mai multe ori strigam in cor. Pe atunci copiii puteau spune ce se vedea cu ochiul liber asa cum eu nu pot sa o fac acum.
Venea de obicei pe la 7 sau opt, ramanea cateva ore sa vada daca am adormit, apoi pleca. Aveau si altii nevoie de lumina. Nu aveam nici un drept sa o consideram doar a noastra. Chiar si dupa ce adormeam pe lumina mie mi-era frica de intuneric. In vis eu nu puteam sa aprind niciodata lumina; orice intrerupator as fi apasat, din orice camera, chiar si din bucatarie, nu se intampla nimic. E aiurea sa vezi ca apasand un interupator nu se simte nici o schimbare:nici un vant cald de vara sau un miros sarat de mare. Nu se aude nici un fel de muzica, si desigur nu esti mai fericit. Daca as putea, daca as sti unde e, as apasa chiar acum intrerupatorul ala la capatul caruia totul este bine. Capatul acela e in acelasi loc in care sunt si eu. Poate ca intrerupatorul e prea sus. Poate eu sunt prea mic si trebuie sa mai cresc avand rabdare, poate el e stricat si reparatorul nu stie lucrul asta, sau reparatorul a murit, sau poate ca nu a murit, dar nici el nu stie cum se repara un intrerupator la capatului caruia totul este bine, sau poate ca e un intrerupator fals cum sunt multe alte intrerupatoare in ziua de azi. Se poate intampla orice si nimic. Sau poate nu exista totul este bine. Si poate daca ajungi sa te intrebi atunci chiar nu exista nimic. Si cum ideea de a te intreba presupune deja ca existi, nu-ti mai ramane decat sa crezi ca esti doar tu si nimic altceva. Doar tu peste tot. Doar tu si sute de oglinzi deformante. Tu adica eu.
Acum nimeni nu mai spune ca a venit lumina, si probabil nimeni nu mai stie cum e sa vina lumina.
P.S. Si totusi cred ca s-a intamplat ceva.
Venea de obicei pe la 7 sau opt, ramanea cateva ore sa vada daca am adormit, apoi pleca. Aveau si altii nevoie de lumina. Nu aveam nici un drept sa o consideram doar a noastra. Chiar si dupa ce adormeam pe lumina mie mi-era frica de intuneric. In vis eu nu puteam sa aprind niciodata lumina; orice intrerupator as fi apasat, din orice camera, chiar si din bucatarie, nu se intampla nimic. E aiurea sa vezi ca apasand un interupator nu se simte nici o schimbare:nici un vant cald de vara sau un miros sarat de mare. Nu se aude nici un fel de muzica, si desigur nu esti mai fericit. Daca as putea, daca as sti unde e, as apasa chiar acum intrerupatorul ala la capatul caruia totul este bine. Capatul acela e in acelasi loc in care sunt si eu. Poate ca intrerupatorul e prea sus. Poate eu sunt prea mic si trebuie sa mai cresc avand rabdare, poate el e stricat si reparatorul nu stie lucrul asta, sau reparatorul a murit, sau poate ca nu a murit, dar nici el nu stie cum se repara un intrerupator la capatului caruia totul este bine, sau poate ca e un intrerupator fals cum sunt multe alte intrerupatoare in ziua de azi. Se poate intampla orice si nimic. Sau poate nu exista totul este bine. Si poate daca ajungi sa te intrebi atunci chiar nu exista nimic. Si cum ideea de a te intreba presupune deja ca existi, nu-ti mai ramane decat sa crezi ca esti doar tu si nimic altceva. Doar tu peste tot. Doar tu si sute de oglinzi deformante. Tu adica eu.
Acum nimeni nu mai spune ca a venit lumina, si probabil nimeni nu mai stie cum e sa vina lumina.
P.S. Si totusi cred ca s-a intamplat ceva.
0 păreri:
Trimiteți un comentariu