în timp ce era marţi
miercuri, 3 iunie 2009
Ne-am aflat în situaţia de a-i restitui unui acţionar, printr-un ordin de plată, suma de 0,99 lei pe care acesta ne-o achitase în plus. Pentru această operatiune banca ar fi perceput un comision de 1,20 lei, aproximativ, ceea ce ne-a făcut sa ne răzgândim. Trebuia să restituim ceea ce nu ne aparţinea de drept, dar în acelaşi timp nu puteam să-l punem pe celălalt să plătească mai mult decât ar fi primit. Din acestă întâmplare a rezultat din nou că ceea ce e corect nu e întotdeauna cinstit. Ceea ce e corect vom trece la sfârşitul lunii pe venituri.
Ieri, în timpul zilei, am luat patru hotărâri, respectând urmatoarea ordine:
1.)
2.)
3.)
4.)De mâine nu mă voi lăsa de fumat.
Primele trei sunt cele mai grele, dar nu neaparat pentru că nu se văd. Una dintre hotărâri are o clauză suspensiva, iar a patra a intrat în vigoare de azi.
Tot ieri am vrut să fac o faptă bună, dar în timp ce mă pregăteam pentru ea- m-am pregătit aproape 20 de minute- a făcut-o altcineva înaintea mea, dar nu şi în locul meu. Fapta bună era legată de faptul că ploua. Am aflat că nu contează cine face fapta bună dacă aceasta este bine făcută, dar 20 de minute mai devreme sau mai tărziu înseamnă totuşi ceva.
În rest, pentru mine, ieri a fost marţi doar în partea superioară a zilei, până la şapte, după ceas.

0 păreri:
Trimiteți un comentariu