vineri, 27 noiembrie 2009
Aveam aerul supărat, nu puteam să-l expir. Un sentiment vag îşi lăsa amprentele peste tot. Aş vrea să mai pot citi, să mă desprind. Cineva m-a întrebat ce voi face în următoarele patru zile. Mă voi odihni, am răspuns. Mă voi odihni ca şi cum aş fi obosit. Dar tu îţi dormi tinereţile, sesizase ea cu un timp în urmă. Da, chiar asta făceam. Îmi dormeam tinereţea de dimineaţă, tinereţea de prânz, tinereţea de seară. Astea sunt cele trei tinereţi ale mele. Le pierd şi le câştig în fiecare zi.
Un coleg mai în vârstă ne apelează pe noi, cei rămaşi în urmă cu anii, restanţierii, cu „Salut, tinereţe!”. Dar nu mai pot să port acest fulg.
În rest, aparţin unor aparenţe.
Un coleg mai în vârstă ne apelează pe noi, cei rămaşi în urmă cu anii, restanţierii, cu „Salut, tinereţe!”. Dar nu mai pot să port acest fulg.
În rest, aparţin unor aparenţe.
0 păreri:
Trimiteți un comentariu