Electric bulbs & more

Eram un ţinut liniştit, paşnic. Nu mă luam la trântă cu ţinuturile din jur. Aveam câţiva copaci răzleţi, câteva hectare de câmpie, o fântână părăsită cu o cumpănă deasupra, un număr nedefinit de pietre imitând forme definite de lucruri, şi câteva stânci formând un ţărm abrupt. Îmi părea rău că nu aveam şi o mare mai mică ca punct de reper. Îmi duceam existenţa de un car de vreme, sau poate doar de curând. Apoi din nimic, sau din ceva ce-mi părea nimic, s-a format o furtună. Furtuna mă răscolea evitând dinadins ţinuturile vecine. Mă făcea de nerecunoscut, mă schimba şi mă reschimba după placul inimii şi bunul ei chef. Era o furtună turbată. Cred că voia să-mi arate că ţinea la mine şi dezvolta în acest sens o teorie personală privind ţinutul la ţinut. Şi un timp mi-a arătat. Apoi, în a şaptea zi a acelui timp, a dispărut brusc în nimic, iar eu am rămas locului. Am început să o caut, vrând desigur să încep s-o găsesc. Însă nimic. Nimic la sud, nimic la nord, nimic la ţărm. Din când în când mai primeam o telegramă de la ea, despre ea: sunt bine.stop.răscolesc nişte ţinuturi de zăpadă.stop.am timp.stop.