sâmbătă, 26 februarie 2011
Era o zi ca oricare alta, cineva mi-a spus că e sâmbătă, şi probabil avea dreptate; mă trezisem. Am ridicat jaluzelele de la geamuri, m-am uitat pe stradă, acolo se petrecea: nimic deosebit. Mă plictiseam grozav. Am desfăcut aparatul de radio, l-am curăţat de plictiseală, înăuntru erau tot atâtea piese, în 15 ani nu se schimbase nimic. Aparatul de radio mai avea şi alte funcţii, de exemplu reda muzică. După ce l-am asamblat am rămas în mână cu butonul de volum. L-am desfăcut din nou şi înăuntru erau tot atâtea piese. I-am făcut proba, pârâia într-un mod plăcut, apoi omul de la radio a spus ceva de genul: azi o să ne distrăm teribil. Am tras jaluzelele la loc, nu voiam ca cineva să-şi facă o părere greşită. Mi-am zis, acum o să mănânc. Aveam o cratiţă în care puteam încălzi până la o porţie de mâncare. Nu prea îmi era foame. Mai aveam o sticlă de bere, de ţigări nu duceam lipsă, mă întrebam dacă s-o deschid. Cineva a sunat la uşă. Erau moşii de iarnă, vecinii aveau obiceiul să meargă prin bloc cu împărţanie. Am închis pentru o clipă ochii, mă prefaceam că nu sunt acasă. N-am răspuns imediat(nu ştiu dacă am răspuns mai târziu). În treacăt am răsturnat găleata de gunoi şi gunoiul s-a împrăştiat pe gresie. Câteva bucăţi de mămăligă rece, câteva resturi de ţigară, o sticlă. Le-am strâns destul de repede, nu voiam să devin un om trist.
~~~
0 păreri:
Trimiteți un comentariu