(no reply)

În sufragerie ceasul era pus de şase. Era sărbătoare, se mânca peşte. Când m-am trezit m-am scotocit prin cameră ca într-un buzunar mai larg, primele lucruri pe care le-am găsit au fost hainele. Despre vreme puteam să spun: am început vremea la -12 grade şi am terminat-o la -7. În ultimele zile am tras mult de mine, parcă mă şi văd cum trăgeam de un om supraponderal, el spunea, băi, nu mai trage de mine, dar eu nu-l auzeam. În birou o doamnă ne-a spus că începutul de februarie e identic cu sfârşitul. Din camera de fumat vedeam fantomele norilor cum se suiau pe cer. Când mă uitam mai atent vedeam şi câteva avioane.
Când coboram scările L. s-a speriat de mine, dar nu s-a lovit.

De fiecare dată când plecam acasă dădeam un clear private data, semnam condica, mângâiam câinele de la poartă, îmi spuneam: fac toate astea pentru că nu ştiu ce sărbătoare va fi mâine.

Noaptea visam că partea carosabilă a străzilor era înlocuită cu terasamentele unor şine de tren, iar ei veniseră să ne înveţe cum să traversăm strada. Trotuarele deveneau peroane - nişte trambuline pentru sportivi - întreg oraşul devenea o gară.

Dimineaţa făcusem o cafea slabă pentru că ziua era slabă(era duminică sau altceva).

Pământului de la flori îi spunea pămâncior pentru că era diferit de pământul în toată firea, cel pe care călcam în fiecare zi când mergeam la serviciu. Îl înţepa cu o scobitoare să respire, îl uda. În toată lumea nu cred că exista un pămâncior mai îngrijit.