duminică, 13 februarie 2011
Mă întreba de două trei ori pe zi de ce am cearcăne. Se supăra dacă nu-i răspundeam. Cred că trecusem prin toate răspunsurile posibile. Citisem tot felul de cărţi căutând boli ale căror simptome să ducă la apariţia cearcănelor. Ştiam istoria omului de la apariţia cearcănelor până în prezent. Ajunsesem la situaţii stranii, îi spuneam că am cearcăne pentru că am pus prea mult zahăr în cafea sau că le am mai accentuate când bate vântul (răspunsul ăsta mă prinsese de minune în ziua aceea pentru că vântul bătea). În fiecare zi trebuia să am cearcăne din alt motiv. Mă înnebunea.
I-am spus, hai să înfiem un oraş, de exemplu hai să-l înfiem pe acesta, pare un oraş abandonat. Mă întreba dacă putem să-l înfiem noaptea, şi i-am spus că noaptea e cel mai bine. Întotdeauna întreba ceva.
0 păreri:
Trimiteți un comentariu