miercuri, 23 martie 2011
În timp ce vorbeam de lup o piatră s-a crăpat în patru. Eu mi-am aprins o ţigară. Câteodată privesc pe fereastră şi văd cum o fată răsare din mulţime, parcă e purtată pe valuri de ceilalţi oameni, o regină, o amazoană. I-am spus, greşelile tale sunt greşelile mele, casa mea e casa ta, acum nu-ţi fie frică.
Mi-a spus, ştii, acum A. a ajuns şi în oraşul tău. I-am spus că nu mai e oraşul meu, că l-am pierdut mai demult într-o discuţie. Locuiesc într-un bloc, în mijlocul unei străzi, nu are nimic special în el. Până anul trecut aveam un cuib de rândunici, acum nu-l mai avem, poate l-am pierdut şi pe el într-o discuţie. Suntem de-a dreptul săraci, dar nu o recunoaştem în public. M-am gândit să-mi fac provizii, câteva pungi de făină, câteva sticle de ulei, un sac de cartofi. Dacă se va întâmplă ceva la prânz vom face scovergi. Seara vom fierbe un ceai, vom prăji câteva felii de pâine. Aşa o vom duce câteva săptămâni. Apoi aş vrea să înalţ un zmeu. Cred că am găsit locul perfect.
11 păreri:
Bune scovergile. Şi proviziile. Şi speranţa celor câteva săptămâni ;)
Exact. Mă gândeam că acel ceva o să ţină câteva săptămâni apoi lucrurile or să revină la normal.
În ultimul timp am văzut că mă tot gândesc la lucruri din astea: scovergi, brânzoaice, pâine prăjită cu ou.
Mmm, gustoase tare sunt gândurile tale. Pâinea cu ou, m-ai dat gata, adoram asta. De fapt, toate gândurile îmi plăceau foarte mult :)
Îmi aduci aminte de miresmele vacanţelor din copilărie. Şi de un sirop din muguri de brad :)
păi tot din copilărie îmi amintesc şi eu lucrurile astea. în unele dimineţi tata îmi făcea pâine prăjită cu ou-mai târziu am aflat că felul ăsta de mâncare are şi un nume, frigănele sau french toast. iar scovergile au o legătură cu vacanţele de vară.
Frigănele. Că suntem români. Bănuiam că scovergile erau de vacanţă, însă pâinea nu o bănuiam aşa, e aparte. Pt mine. Pt alţii poate e banal.
şi oricum, cine mai face azi scovergi? sau turte pe plită iar atunci când sunt calde să le umpli cu zahăr, să muşti cu plăcere din ele şi dacă cineva te întreabă să-i spui că mănânci turtă dulce.
:) poate că se mai fac, dar nu mai ştim noi.
Se pare că la un moment dat în viaţă, vine o clipă când lucrurile trecute revin puternic sub o formă sau alta (scovergile cazul tău, nopţi cu vise din copilărie cazul meu). Mie clipa asta îmi pare ca un semn. Ca mănunchi întortocheat de drumuri în faţa cărora te pui în cumpănă pt că nu ştii care e al tău. Însă, senzaţia este că la final, din mănunchi va rămâne exact cel pentru care momentele trecute au revenit atât de puternic.
PS: polologhie... :)
Da, la ţară încă se mai fac. Cineva mi-a spus că săptămâna trecută s-au făcut, mai ales ca se mănâncă de post. Şi apropo de asta, mai de mult, timp de două săptămâni, am lucrat la o fabrică de pâine. Acolo, în fiecare zi ne făceau scovergi din astea uriaşe, într-o tavă. Eram patru sau cinci oameni în birou şi ne înfruptam din ele la prânz. Am plecat pentru că ori de câte ori trebuia să ajung la birou(şi trebuia să ajung de mai multe ori pe zi pe motiv că fumam) treceam prin fabrica de pâine, şi lucrul ăsta nu mi se părea foarte igenic. Când am plecat am avut impresia că am făcut şi o faptă bună pentru că următorul clasat la interviu avea o familie de ţinut şi probabil avea nevoie de bani mai mult decât mine.
Fapta bună a fost că ţi-a păsat, cel care a venit în urma ta putea să fie şi altfel (nu că nu s-ar pune şi asta). Felicitări, se pare că faci parte din specia numită OM. OM, nu om.
ba nu. fac parte din categoria numită întâmplare. a fost doar un mod de a renunţa mai uşor.
Bien, dacă zici tu :)
Trimiteți un comentariu