vineri, 6 mai 2011
Se uita cum cineva vine, îi strică ziua, apoi se poartă ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, ca şi cum nimic niciodată nu se întâmplă. Îi şi spune, am venit să-ţi stric ziua, hai că mă grăbesc, n-am timp de prostii, am o groază de lucruri pe cap, nu vreau ca răsăritul să mă prindă aici. Înainte să plece îi zâmbeşte, nimic nu se compară cu zâmbetul ei de după. El ştie o groază de lucruri, câteodată o opreşte să i le spună. Ea nu are chef de nimic din toate astea. Pe el nu îl cheamă George(casa în care locuieşte nu se află pe strada Speranţei, iar câinele lui nu răspunde la numele albu- nimeni nu ştie de ce).
În ziua aceea le-a cântat „să vă fie de bine, să vă fie de bine ”. Nu prea avea el cine ştie ce voce dar tot se înţelegea ce cânta. În camera de fumat profita de singurătatea în care se afla (o singurătate confort doi) şi-şi mai aprinse o ţigară. Dacă cineva avea să vină o va stinge şi va pleca cât va putea de repede. Totuşi nu a venit nimeni.
Îşi spunea, cuvintele astea sunt provenite din conversia pe hârtie a unor gânduri. Altă valoare nu vor avea.
0 păreri:
Trimiteți un comentariu