Era o zi frumoasă și mi-ar fi plăcut să străbat străzile orașului și să fac fotografii - când faci fotografii e ca și cum ai pune realitatea în piuneze - dar nu mă pricepeam la asta, lista lucrurilor la care nu mă pricepeam era destul de lungă - și erau atâtea lucruri care voiau să fie povestite - și poate pentru fiecare exista un ochi sau o ureche care să le asculte - să fie fărămițate în sute de piese de puzzle fără să te gândești că piesele alea vor forma vreodată o singură imagine, ci sute sau mii, în funcție de cel care le privește sau de starea lui interioară din acel moment. Era o zi frumoasă de toamnă (uneori soarele dispărea pentru câteva secunde și mă întrebam dacă dispare după un nor sau după rufele care stăteau la uscat în balcon) sau poate alt anotimp care nu are un nume, dar care începe imediat după ce se termină vara și se încheie atunci când începe toamna, uneori poate că ține doar câteva zile, și poate de aceea nici nu avea un nume, și nu era nimic ciudat în asta, după cum nu era nimic ciudat în faptul că după atâta timp oamenii de știință mai descoperau un organ necunoscut în corpul nostru, despre care nu știau la ce folosește, când credeau că au descoperit și au înțeles tot. Era o zi frumoasă și eu mă gândeam că, dacă chiar am fi vrut ca lucrurile să fie clare, atunci ele ar fi trebuit să se petreacă în altă parte, cu siguranță nu aici. Și îmi mai trecea prin minte o întrebare la care nici nu aveam cum să găsesc vreun răspuns pentru că nu știam cui să i-o adresez : Dacă tot știi ce cauți aici?
0 păreri:
Trimiteți un comentariu