din carte carti
miercuri, 11 martie 2009
Eu nu am mai auzit pe nimeni sa spuna ca are rau de viata asa cum am citit acolo, in carte,sau cred ca am citit, ceea ce oricum e cam acelasi lucru. Imi imaginam desigur ca raul de viata e un fel de rau de mare, numai ca in mod normal o calatorie pe mare nu tine mai mult de sase luni, dupa care te intorci pe uscat. O calatorie in viata tine mult mai mult, iar cateodata e pentru totdeauna. Cum spuneam mai inainte,eu imi imaginam, chiar asta faceam, pentru ca de vazut nu am vazut niciodata marea si nici nu-mi amintesc sa fi calatorit pe ea, sau tocmai de aceea.
Nu stiu de unde vine fascinatia oamenilor de pamant in legatura cu marea, dar ma gandesc ca poate marea exercita cam acelasi fel de atractie pe care o exercita si moartea, pastrand insa proportiile. Adica moartea e in marime naturala in timp ce marea e la scara redusa.
Pana sa nu aud niciodata de raul de viata am auzit, tot intr-o carte, ca la o adica poti sa te indoiesti de propria indoiala. Si acest lucru pe mine m-a bulversat, pentru ca eu credeam ca indoiala este ceva sigur, de care nu te poti indoi niciodata. Deci, daca ma indoiesc ca exist inseamna ca exist, nu? Si daca ma indoiesc de Dumnezeu inseamna ca nu cred ca exista, iar apoi daca ma indoiesc de indoiala mea, lucrul asta ce mai inseamna? E cumva credinta sau e doar o alta indoiala? Nu stiu, si de-aia intreb.
Oricum, ideea e ca, daca as fi citit mai multe carti inainte, nu m-as mai fi mirat de nimic acum sau, in cel mai bun caz, m-as fi mirat de mai putine lucruri, hai sa spun 120000.
Pe de alta parte, cred ca nu la orice varsta te poti mira de orice lucru. Banuiesc ca sunt si aici o suita de reguli si zeci de conditii ce trebuie indeplinite. De exemplu, mie acum mi-ar fi cam greu sa ma mir de un simplu curcubeu. Si daca o fac, oare nu ar trebui sa-mi fie rusine? Rusine ca ma mir, desigur. Cred totusi ca, pentru siguranta, o sa ma mir pe furis, nu as vrea ca un copil sa spuna:uite,mami, omul acela mare nu a vazut niciodata un curcubeu atat de frumos si se mira.
P.S. Mi se pare ca am gasit un titlu reusit pentru insemnarea asta, poate putin prea reusit.
Nu stiu de unde vine fascinatia oamenilor de pamant in legatura cu marea, dar ma gandesc ca poate marea exercita cam acelasi fel de atractie pe care o exercita si moartea, pastrand insa proportiile. Adica moartea e in marime naturala in timp ce marea e la scara redusa.
Pana sa nu aud niciodata de raul de viata am auzit, tot intr-o carte, ca la o adica poti sa te indoiesti de propria indoiala. Si acest lucru pe mine m-a bulversat, pentru ca eu credeam ca indoiala este ceva sigur, de care nu te poti indoi niciodata. Deci, daca ma indoiesc ca exist inseamna ca exist, nu? Si daca ma indoiesc de Dumnezeu inseamna ca nu cred ca exista, iar apoi daca ma indoiesc de indoiala mea, lucrul asta ce mai inseamna? E cumva credinta sau e doar o alta indoiala? Nu stiu, si de-aia intreb.
Oricum, ideea e ca, daca as fi citit mai multe carti inainte, nu m-as mai fi mirat de nimic acum sau, in cel mai bun caz, m-as fi mirat de mai putine lucruri, hai sa spun 120000.
Pe de alta parte, cred ca nu la orice varsta te poti mira de orice lucru. Banuiesc ca sunt si aici o suita de reguli si zeci de conditii ce trebuie indeplinite. De exemplu, mie acum mi-ar fi cam greu sa ma mir de un simplu curcubeu. Si daca o fac, oare nu ar trebui sa-mi fie rusine? Rusine ca ma mir, desigur. Cred totusi ca, pentru siguranta, o sa ma mir pe furis, nu as vrea ca un copil sa spuna:uite,mami, omul acela mare nu a vazut niciodata un curcubeu atat de frumos si se mira.
P.S. Mi se pare ca am gasit un titlu reusit pentru insemnarea asta, poate putin prea reusit.
0 păreri:
Trimiteți un comentariu