Electric bulbs & more

Suni, incerci sa suni, dar eziti. Telefonul isi blocheaza tastele ca si cum doua maini s-ar retrage dintr-o imbratisare. Incerci din nou. Nu stii cuvintele, nu ai invatat poezia, nu esti copil. Pana la urma reusesti, mizezi pe faptul ca balbaiala ta poate fi considerata un lucru dragut. Vorbesti, apoi inchei conversatia. Esti uimit ca in agenda ta cineva ti-a pus si numarul ei de telefon, imediat dupa numarul de urgenta. Speri sa nu fii nevoit sa le confunzi. Din saptamana trecuta iti amintesti doar frigul. Il porti si acum. Sunt zilele orasului tau, cineva ti-ar putea spune Lamultiani pentru asta, dar nu stii daca si altcineva stie. Spui prea usor, prea des, orasul meu, strada mea, ziua mea de duminica, si nu cea de toate zilele, ca si cum toate aceste lucruri ti-ar apartine intr-o mare masura tie. Dar tu nu ai nimic, ar mai fi cuvintele, dar nici acestea nu inseamna mare lucru. Nu scrii frumos, nu ai scris niciodata, tot ce faci e sa incerci totul ca intr-o mare balbaiala. Daca ai fi tot timpul uimit, ar fi de inteles. Esti intr-o dilema: ceea ce nu stii nu-ti poate face rau, ceea ce stii nu te ajuta. Vrei sa iesi, dar nu poti. Sa stii mai mult fara ca asta sa-ti faca rau! Sa uiti ce stii, daca e nefolositor! Poate ca totusi nu e o dilema.
Azi nu asculti muzica. In curand te vei muta intr-un alt birou, si acolo vei auzi doar vocile lor. Vei da muzica mai tare doar pentru tine. Iti vor spune ca e tare si pentru ei. Vei pleca la tigara cu gandul sa nu te mai intorci, insa nu cunosti pe nimeni care sa nu se fi intors de la tigara. Nu ai cum sa fii primul. Iti amintesti ca ai citit undeva aceeasi intrebare de trei ori, pe trei randuri diferite. Raspunsul primeia oare nu e si raspunsul celorlalte doua? Crezi ca nu, altfel nu intelegi de ce se pune o intrebare de trei ori. Ai vrea sa spui mai mult, dar nu stii ce.
E 14:40 si ai manca o clatita asa ca te hotaresti sa faci zece. Ai gem de visine, ai rom, ai zahar vanilat, faina, lapte si apa minerala, oua si ulei, ai un motiv, si stii cum se face, ceea ce e si mai important. Asa ceva nu ai vrea sa uiti. Ar trebui sa faci o lista cu lucrurile pe care trebuie sa le uiti. Dar cand incepi sa uiti e ca atunci cand te hotarasti sa dai mobila afara din casa, si ti se pare ca a ramas un spatiu nu doar gol, ci prea lung, prea inalt si rece. Ultima imagine de gol pe care o ai e cea a unui birou doar cu o mocheta si un telefon negru in mijloc. Si asta nu insemna nimic pentru ca nu era biroul tau.
(...)