duminică, 3 mai 2009
Invatatoarea striga catalogul cu prieteni, pentru ca era ora de prietenie. In banci fiecare copil cand isi auzea numele raspundea. Unii prin da, altii prin prezent/prezenta si altii raspundeau, ca si cum le-ar fi fost pusa o intrebare grea, diferite lucruri stranii, asa cum isi aminteau ei ca le auzisera cu o seara in urma sau cu mai multe.
La ora de prietenie se putea vorbi despre orice, despre fotbal, frati, desene de creta, continente, copaci, despre soare ca despre un balon umplut cu heliu pe care il scapa in fiecare dimineata din mana un copil in drumul sau spre gradinita, despre culori, despre tari si tati, despre viitor. Singura regula, care nu fusese niciodata scrisa pe tabla, dar pe care fiecare copil o intuia, era sinceritatea, pe asta se si baza intreaga ora de prietenie, adica toate cele 50 de minute. Nu exista nici o deosebire intre ora de prietenie si ora de matematica, doar ca problemele la ora de prietenie erau mult mai grele si nu toate aveau raspunsul la sfarsitul cartii.
Existau desigur si manuale de prietenie, aprobate de trei comisii separate ce functionau pe langa Ministerul Prieteniei, minister care si el fusese infiintat de curand, inainte fiind doar o Autoritate Nationala a Prieteniei care nu facea defel fata problemelor complicate cu care fiecare copil se confrunta, chiar si atunci cand era plecat cu familia in vacanta, despartindu-se pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de prietenii de joaca, facandu-si prieteni de vacanta, in fiecare an altii, apoi despartindu-se si de acestia pentru a-si regasi prietenii de joaca si de scoala, mereu aceiasi, manuale care nu erau tocmai groase, cuprizand doar cateva lucruri de baza, prezentate altfel.
Erau voci care sustineau ca prietenia nu se invata in scoala, ca nici macar nu se invata, spuneau ei ca te nasti sau nu cu ea, facand sa para inutila existenta unui astfel de minister si chiar intentia buna a unora, intentie care se afla la originea tuturor lucrurilor asa cum sunt ele pe pamant. Existau desigur si tocilari care-si invatau lectiile de prietenie pe de rost, faceau lucrari de prietenie mereu de cinci pagini pline ochi, si luau de fiecare data nota zece, primind chiar si felicitarile invatatoarei. Dar erau si elevi mai putin buni, care isi alegeau gresit prietenii si apoi sufereau ca au luat o nota proasta la ora de prietenie. Invatatoarea le explica acestora, dar si celorlalti, ca fiecare elev e prietenul cuiva bun, doar ca unii aveau noroc sa si-l gaseasca mai repede iar altii nu.
La ora de prietenie se putea vorbi despre orice, despre fotbal, frati, desene de creta, continente, copaci, despre soare ca despre un balon umplut cu heliu pe care il scapa in fiecare dimineata din mana un copil in drumul sau spre gradinita, despre culori, despre tari si tati, despre viitor. Singura regula, care nu fusese niciodata scrisa pe tabla, dar pe care fiecare copil o intuia, era sinceritatea, pe asta se si baza intreaga ora de prietenie, adica toate cele 50 de minute. Nu exista nici o deosebire intre ora de prietenie si ora de matematica, doar ca problemele la ora de prietenie erau mult mai grele si nu toate aveau raspunsul la sfarsitul cartii.
Existau desigur si manuale de prietenie, aprobate de trei comisii separate ce functionau pe langa Ministerul Prieteniei, minister care si el fusese infiintat de curand, inainte fiind doar o Autoritate Nationala a Prieteniei care nu facea defel fata problemelor complicate cu care fiecare copil se confrunta, chiar si atunci cand era plecat cu familia in vacanta, despartindu-se pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de prietenii de joaca, facandu-si prieteni de vacanta, in fiecare an altii, apoi despartindu-se si de acestia pentru a-si regasi prietenii de joaca si de scoala, mereu aceiasi, manuale care nu erau tocmai groase, cuprizand doar cateva lucruri de baza, prezentate altfel.
Erau voci care sustineau ca prietenia nu se invata in scoala, ca nici macar nu se invata, spuneau ei ca te nasti sau nu cu ea, facand sa para inutila existenta unui astfel de minister si chiar intentia buna a unora, intentie care se afla la originea tuturor lucrurilor asa cum sunt ele pe pamant. Existau desigur si tocilari care-si invatau lectiile de prietenie pe de rost, faceau lucrari de prietenie mereu de cinci pagini pline ochi, si luau de fiecare data nota zece, primind chiar si felicitarile invatatoarei. Dar erau si elevi mai putin buni, care isi alegeau gresit prietenii si apoi sufereau ca au luat o nota proasta la ora de prietenie. Invatatoarea le explica acestora, dar si celorlalti, ca fiecare elev e prietenul cuiva bun, doar ca unii aveau noroc sa si-l gaseasca mai repede iar altii nu.
0 păreri:
Trimiteți un comentariu