duminică, 29 noiembrie 2009
Îi dădeam cezarului mai mult decât era al cezarului, în timp ce alţii nu-i dădeau nimic. Era aiurea totul. Trasam linii între noi şi apoi i le impuneam celuilalt. Acesta le accepta şi îşi trasa propriile linii, asta până când fuseseră trasate toate liniile posibile în plan orizontal. Atunci ne-am speriat. Noi nu locuiam în planul acela! Şi chiar dacă am fi putut trasa liniile perfecte, cele care ne-ar fi separat perfect, tot am fi evadat. Am fi devenit iluzionişti şi nu pentru a distra publicul, ci pentru că, dintr-o formă de egoism, voiam să ne eliberăm ca apoi să devenim din nou stăpânii liniilor.
0 păreri:
Trimiteți un comentariu