marți, 21 iunie 2011
A intrat într-un magazin şi a cumpărat o pâine, a cerut să nu fie foarte proaspătă, a intrat într-un parc şi s-a aşezat pe o bancă. Cerul era senin, s-a uitat în sus, cerul era foarte senin, pe cer nu era nicio păsăre, atât de senin era cerul. În parc nu era niciun om, parcul era şi el foarte senin. A început să rupă firimituri din pâinea aceea. A început să rupă multe firimituri. Făcea firimituri vrând să facă firimituri. Cu toate astea nu făcea nimic. Cerul s-a deschis precum burta unui avion şi din cer au ieşit multe păsări. Păsările la primul contact cu aerul au început să dea din aripi. Fiecare aripă era de fapt o altă pasăre. Totul nu mai era aşa senin (cu toate astea cerul era o singură pasăre).
0 păreri:
Trimiteți un comentariu