duminică, 31 iulie 2011
Eu nu eram de nasul ei, de ochii ei, de buzele ei pentru că ea era din altă lume. Uneori dimineaţa ne întâlneam la semafor, aşteptam să treacă toate maşinile, ăla era minutul nostru împreună. Atunci ne dădeam nume.
Ne părăseam lumile când ne duceam la serviciu.
Stăteam şi fumam. Când fumam eram siguri că ziua trece, nu trebuia să ne uităm la ceas. Şi de ce ne-am fi uitat la ceas dacă tot nu purtam ceasuri? Lângă noi stătea un om, ne spunea, pâinea se taie rânduri, rânduri, şi ni se arăta la faţă, făcea asta în mod repetat. Noi îi zâmbeam.
În realitate aşteptam nişte cărţi, un teanc de cărţi, când au venit le-am împărţit. Restul unuia era întregul celuilalt.
Când nu-mi doream nimic făceam o cafea bună. Asta se întâmpla cu o oarecare regularitate.
Când au plecat şi ultimii oameni noi am spus, ne-au plecat musafirii, am închis uşile, geamurile, în mijlocul camerei era un morman de lucruri nedesfăcute. Ştiam că o să se întâmple ceva, noi spuneam lucrului acela furtună.
0 păreri:
Trimiteți un comentariu