Electric bulbs & more

În ziua aceea mă depăşeau lucrurile, nu mă refer la maşini, acestea mă depăsesc mereu, nu mă refer la oameni, mă refer la lucruri, la cele mai banale lucruri, ele(lucrurile) erau fie înaintea mea fie cu mult peste mine. Încălcasem în felul ăsta primul decret pe care îl dădusem ca om.
Spuneam, pentru prieteni moi cu umerii moi cu umerii mereu aproape. Într-un pahar de vin aveam un strop de vin. Beam stropul acela de vin. Nici paharele nu mai erau ce-au fost.
La ora 12 am strigat adunarea. Veneam de peste tot. Am umplut camera până la refuz. Hei, mi-am spus, nu ştiam că sunteţi atât de mulţi. Era ora prânzului şi aveam multe guri de hrănit. Nu le puteam sătura pe toate şi de aceea toată ziua eram trist.
Ieri am auzit un om destul de în vârstă spunând, dacă nu ar fi stomacul ăsta care nu se satură niciodată n-aş mai ieşi din casă. Pentru el ies. Se bătea uşor cu palma pe stomacul gol. O doamnă care îi împărţea vârsta şi nimic mai mult i-a spus, da, mai ales de când au început căldurile astea nici eu nu prea ies. Domnul a mai spus ceva, doamna i-a mai răspuns, dar pe mine nu mă mai interesa nici domnul, nici doamna, nici vârsta lor. După mine puteau să-şi împartă vârsta cu sărăcii, să facă milostenii, s-o dea la câini, nu-mi păsa. Era vârsta lor. Eu aveam vârsta mea şi lucrurile mele de făcut. Apoi am să fac şi eu ca ei, am s-o împart cu săracii, am să fac milostenii, am s-o dau la câini. Cred că de aia avem câini.