Electric bulbs & more

Se produsese o lovitură de teatru în sufragerie. Cesaria Evora îl înlăturase de la putere pe Leonard Cohen. Avuse şi complici, asta îmi era foarte clar. I-am prins pe unii care îşi spuneau Pink Martini şi cântau chestia asta pe la nouă şi un sfert sau opt fără cinci(oricum timpul era un multiplu de cinci). Eu eram în dormitor. Făceam o inspecţie calitativă hainelor pe care urma să le port. Îmi acordam ultimele gesturi. Eram mulţumit în sensul că asta era tot.

Erau vremurile când oamenii întindeau o bucătă de preş pe trotuar, aranjau o gramadă de pepeni şi aşteptau. Din când în când câte un cumpărător se ivea. Erau vremurile când ăia mici se opreau brusc din mers, se aşezau pe bordură şi începeau să plângă de nu mai puteai urni lumea din loc timp de cinci minute. Şi când spun lumea mă refer şi la maşinile de pompieri, la ambulanţe şi la cei doi îndrăgostiţi din colţ. Când spun lumea mie nu-mi scapă nimic.

Atunci am ieşit în oraş.

Pe L. voiam să o întreb dacă ştie ceva de C. Mi se păruse că o văd coborând de pe o motocicletă şi voiam să ştiu dacă e căsătorită (odată mi s-a părut că o văd căsătorită cu cineva). Îmi plăcea cum se gândea C. la viitor. În viitor străzile vor fi aglomerate, oamenii vor fi aglomeraţi, şi o motocicletă ar fi mijlocul ideal de transport. Dar când s-o întreb m-a pufnit râsul, m-a pufnit atât de tare că L. s-a speriat şi a uitat să mă întrebe ce am.