vineri, 4 septembrie 2026
Scriem pentru a se întâmpla ceva ce nu s-ar fi întâmplat dacă nu am fi scris. Nu știm care e acel lucru. Doar că el nu ar fi existat. Asta e contrar a ce credeam eu mai demult, că atunci când scriu lucrul despre care scriu dispare. De fapt dispare posibilitatea ca acel lucru să se mai întâmple. Și cu fiecare propoziție pe care o scriem mai dispare o posibilitate.
Scrisul înseamnă mișcare, dar scriind în felul ăsta e ca și cum ai sta nemișcat pentru mult timp. Dar nu poți continua așa la nesfârșit. La un moment dat trebuie să te oprești din nemișcare.
Să spunem că destinul și omul sunt doi scriitori care se întrec în a scrie, dar ei nu scriu despre ce o să se întâmple, ci despre ce n-o să se întâmple.
Și poate e un continuu balans între lumea interioară și cea exterioară. Cu cât lumea exterioară ocupă mai mult spațiu, cu atât scrisul se împuținează.
Lumea interioară ocupă mai mult spațiu prin scris.
Lumea exterioară ocupă mai mult spațiu ștergând tot ce a fost scris.
0 păreri:
Trimiteți un comentariu