Happy birthday to you Happy New Year! Se numeşte Happy New Year şi are să se nască în exact 7 ore. Dacă cineva se nimereşte să treacă prin acest loc înainte ca Happy New Year să se nască sau exact în clipa în care se naşte sau poate în celelalte clipe, după program, eu îi spun cât pot eu de simplu un foarte simplu La Mulţi Ani! Acelaşi lucru i-l spun şi dacă nu se nimereşte să treacă.

Adevărul e că nu prea ştiu cum se scriu însemnările de sfârşit de an în perioada cărora, bineînţeles, mă aflu.

Read more...

Read more...

Ai văzut cum trece timpul?
Da, de acolo vin.
E miezul nopţii.

Erau în cărţi. Îi colorau copiii.

Read more...

Ziua a şaptea, şi bradul rezistă. Ieri a fost ultima zi de colinde la magicFM. De acum lucrurile vor reintra în normal. Nimic nu-mi face mai bine decât o ploaie delăsătoare de iarnă. Am pantofi noi, călduroşi, impermeabili, dar am mersul dintr-o bucată. Aşa am reuşit ca o parte din noroiul de pe stradă să-l aduc în casă. M-am descălţat la uşă. Mi-am luat momentele pe care le aşteptam, în ţiplă. Am vrut să-mi fac un adiţional la contractul de internet, pentru că altceva n-am, dar era tare aglomerat. Am renunţat gândindu-mă că o să revin la 4. Pe stradă am crezut că o să dau peste cineva. Mi-am luat un tub de vitamine, de la farmacia de peste drum, să mă ajute să trec prin perioada asta ca un înotător bun prin apă, şi alte pastile. Promit că de la anul să nu mai am dureri de cap, de stomac, dureri aiurea, şi să mă las de fumat. Nu adaug nimic.

Read more...

Se scinda. Doi magneţi o atrăgeau în direcţii opuse. Pentru fiecare magnet ea avea sentimente contradictorii, frumoase. Aşa îşi păstra echilibrul. Dacă unul dintre magneţi ar fi cedat, ea ar fi căzut într-o iubire profundă din care nu s-ar mai fi trezit. Era pregatită să reziste.

Read more...

Îmi venise o idee, e plictisitor aici la tine, mi-a spus, nu mă pui în valoare, apoi, ca să-mi dea iluzia controlului, m-a lăsat s-o uit.

De sărbători, pe strada dintre blocurile noastre,la orele prânzului, trece o căruţă plină cu vechituri. Mereu alta.
Am încercat să topesc în zadar zăpada. S-a topit singură. Părea că trăiesc într-o topitorie unde intrau să se odihnească oamenii uriaşi de zăpadă. Din ei ieşea o apă murdară.
Ea era bogată, avea paisprezece mii de întrebări la care se aştepta să primească lunar un răspuns. Trăia bine-mersi doar din dobânda pe care o primea de la bancă.
Viaţa îşi vedea de suişurile şi coborâşurile proprii, nu era atentă la noi. O traversam totuşi regulamentar.
În casă toate lucrurile erau strâmbe, denivelate, probabil ca să-mi susţină în cădere privirea. Mirosea a lemn de brad, a coajă de portocală şi a cozonac proaspăt cumpărat. Pe masă erau puse câteva sărbători. Eu fumam în bucătărie, echilibrat.
Căutătorul şi tânăra regăsită au ieşit să se plimbe. Iubeşte-mă aşa cum sunt, îi spunea el. Era un pictor celebru ce trăia în anonimat, un poet cu pseudonim bunicel, un miliardar decăzut ce suferise o decepţie în dragoste, un astronaut recent ieşit la pensie. Trăia în anii '30.
Ziua era bună ca o tartă cu vişine. Îi lăsase lui ultima felie pentru că era înnebunit după dulciuri. Ea le făcea în casă.

Read more...

Repara jucării stricate. El însuşi era o jucărie stricată, avea două mâini stângi. Dar avea darul acesta: putea să repare oricâte jucării stricate dacă rămânea şi el o jucărie stricată. Era un dar dacă. Dacă cineva l-ar fi reparat şi în loc de două mâini stângi ar fi avut o mână stângă şi una dreaptă şi-ar fi pierdut imediat simţul şi îndemânarea care l-au făcut celebru şi ar fi trebuit ca pentru tot restul vieţii să trăiască în palat. Aşa că şi-a luat soarta în dinţi şi s-a resemnat pe o ureche. Totuşi, câteodată mai visa o lume fără jucării stricate, cu oameni fericiţi, care nu aveau nevoie de întreţinere. Dar şi acest defect trebuia reparat odată. O jucărie stricată, două jucării stricate..., număra el când îşi ruga somnul în gând.

Read more...

Colind, colindă.

Read more...

Mâine(LE:şi totuşi pe 28 decembrie), la un ziar căruia nu-i fac reclamă, vor fi momente cu Toma Caragiu pe dvd. Momente cu Amza Pelea am de anul trecut. Deci, voi avea mai multe momente acum, să nu uit.

În oraş, oamenii erau frumoşi cu rândul ca într-o instalaţie de crăciun.

Read more...

Mă tot uit la bradul din sufragerie şi-mi pare că seamănă tot mai mult cu un clovn. Mă tot uit de zece minute.

Adevărul e că şi eu sunt un clovn când încerc să-mi fie bine.

Read more...

Oamenii liberi sunt puternici. A fi puternic înseamnă să fii cu puţin peste viciile şi sentimentele tale mai ales când acestea se împletesc atât de bine, să fii mai mult decât o sumă(misterul înseamnă să nu poţi fi adunat). Nu, nu am reinventat roata. Nici nu aş şti cum se reinventează. Sunt doar nişte vorbe în vânt. Se pare că e sezonul lor şi al paşilor pe zăpadă. Nişte prostii. Nu, nu am reinventat nici zăpada sau paşii pierduţi pe zăpadă, nici vântul. N-am reinventat nimic, nu te mai uita aşa la mine.

Read more...

Peste o vreme ne vom spune: îţi mai aminteşti iarna lui 2009? Eram tineri, trenurile aveau întârzieri de 90 de minute fiecare, drumurile erau blocate, pe străzi se formau rulouri mari de zăpadă, stăteam izolaţi în oraşele noastre, cuminţi/maturi ca nişte oameni de zăpadă.
Mersul pe stradă ni se părea un lux. Eram certaţi cu ziua.

Read more...

Lângă mine albul e înalt, albul s-a alungit peste bloc, dacă îl îmbrăţişez îmi vor rămâne urme de alb pe mâini, pe haine, dacă îl voi lovi cu piciorul îmi vor rămâne urme de alb pe ghete, şi nu vreau să le stric. Ştiu sigur că albul nu dispare, că nu se ia de la om la om, nu se şterge. Albul e permanent. Albul poate fi şi rece. De exemplu albul recent.

Am vorbit şi eu cu ea, arăta ca o eroină a zăpezii. Îi stătea bine. Aş fi putut să-i spun că eroii sunt de două feluri. Eroi salvatori şi eroi care rezistă: eroi aşteptând. Dar nu i-am spus, şi nu şi-a dat seama.

Read more...

Ningea decent.

Read more...

Timp de răzgândire: 90 de zile
Timp folosit:o zi
Timp rămas: 89 de zile
Timp pierdut: insuficient
Perplexitate:complexă
De fapt lucrurile nu stau chiar aşa, dar le forţez. Te gândeşti de zece ori, acţionezi, te răzgândeşti o singură dată(doar dacă trebuia să te gândeşti de unsprezece ori). Acesta e setul perfect. Altfel, orice ai face, întotdeauna va fi loc de răzgândire, mai mult decât pentru orice altceva.

Încerc să fiu cât se poate de neclar. Neclaritatea e o apă tulbure în care pot învăţa să pescuiesc/plutesc (dacă se dovedeşte că nu pot învăţa să pescuiesc). În plus mai am nevoie de răbdare. Acestea sunt condiţiile necesare şi gata. Acum sunt gata. Intru în sărbătorile de iarnă ca într-un bârlog.

Read more...

Winter update: la zero grade au apărut brazii în oraş. La zero grade fix m-am întors din oraş. Oraşul era în stare de conservare, bună. Mai toată ziua a fost aproape fix.

Read more...

Am văzut un film românesc vechi cu actori cunoscuţi, dar parcă nu erau ei. De fapt eram mai mult ca sigur că era un film cu actori necunoscuţi care aveau trăsături comune cu actori cunoscuţi. Era un film necunoscut. Unul dintre personaje era format din două părţi: corpul şi tot ce ţinea de el era al unui actor necunoscut, nu foarte tânăr, însă vocea şi tot ce ţinea de ea îi aparţinea unui actor cunoscut. Era poate o formă nouă de promovare într-un film vechi. Îmi plăcea cum erau luate cadrele, se dădea atenţie chiar şi unei umbre neatente, şi urmelor pe care ea le-ar fi putut lăsa pe parcurs. În film, un personaj analiza un tablou plin cu flori, dar nu doar în asta consta acţiunea filmului. Filmul era şi despre alte nimicuri. El spunea că florile nu erau reuşite, ar fi fost şi greu să fie, însă vaza parcă apăsa pe masă, avea greutate, subliniind că ea era reuşită. Filmul ar fi putut fi făcut anul acesta sau anul trecut dacă o parte din actori nu ar fi murit sau ar fi rămas tineri şi ar fi putut la fel de bine să rămână necunoscut.
De fapt mint, am văzut doar câteva secvenţe dintr-un film vechi cu actori ne/cunoscuţi, preţ de zece minute.

Read more...

Dragă [...],
Îmi pare rău că îţi dau programul peste cap, că intru peste orele tale de citit, când te faci frumoasă, peste orele tale de privit, peste orele tale de somn, când îţi sedimentezi ziua, o ambalezi în vid, şi o pui în congelatorul amintirilor tale, că vin câteodată pe nepusă masă, nu bat la uşă şi te trezeşti fără să vrei cu mine în cap, eşti îmbrăcată sumar, te fâstâceşti şi nu ştii ce să faci şi atunci te acoperi cu un zâmbet larg, şi roşeşti mai des. Iartă-mă(iată-mă?!) că am venit în al unsprezecelea an cu totul întâmplător, dar într-un fel sigur, că nu te-am anunţat că vin, că am stat singur în ploaie purtând haina aceea de prieten vechi, pe care tu mi-ai făcut-o cadou, întinzându-ţi umbrela când am văzut că te apropii.

Vezi tu, eu am câteva vicii:vorbitul cu tine, fumatul, număratul clipelor când nu pot să adorm. Am căteva zile puse deoparte, nu multe, dar mă gândesc că poate o să fugim în lume anul ăsta. Şi câteva vise pentru acum. În rest sunt aer, foarte mult aer, cât să umplu doi plămâni.

Cu prietenie?
A.

Read more...

Eram în trecere. Schimbam cuvinte despre alţi oameni, oameni pe care îi ştiam doar pe sărite, cu care nu am avut de a face sau a desface ceva. Eram călduroşi, ne ţineam de iarnă cu mâinile amândouă ca de o barcă ce avea tendinţa să se răstoarne iar noi aveam tendinţa de a ne privi neputincioşi.
Câinii de baltă, când soseau, purtau la gât, în butoiaşe speciale, mesaje de salvare din ţinuturile înalte. Ne îndepărtam discret, singuri.
[...]
Când puteam preferam forma marină a lucrurilor.

Read more...

Eram un ţinut liniştit, paşnic. Nu mă luam la trântă cu ţinuturile din jur. Aveam câţiva copaci răzleţi, câteva hectare de câmpie, o fântână părăsită cu o cumpănă deasupra, un număr nedefinit de pietre imitând forme definite de lucruri, şi câteva stânci formând un ţărm abrupt. Îmi părea rău că nu aveam şi o mare mai mică ca punct de reper. Îmi duceam existenţa de un car de vreme, sau poate doar de curând. Apoi din nimic, sau din ceva ce-mi părea nimic, s-a format o furtună. Furtuna mă răscolea evitând dinadins ţinuturile vecine. Mă făcea de nerecunoscut, mă schimba şi mă reschimba după placul inimii şi bunul ei chef. Era o furtună turbată. Cred că voia să-mi arate că ţinea la mine şi dezvolta în acest sens o teorie personală privind ţinutul la ţinut. Şi un timp mi-a arătat. Apoi, în a şaptea zi a acelui timp, a dispărut brusc în nimic, iar eu am rămas locului. Am început să o caut, vrând desigur să încep s-o găsesc. Însă nimic. Nimic la sud, nimic la nord, nimic la ţărm. Din când în când mai primeam o telegramă de la ea, despre ea: sunt bine.stop.răscolesc nişte ţinuturi de zăpadă.stop.am timp.stop.

Read more...

Dragostea îi aprinse un foc de paie în ochi, orbindu-l.

Pe drum am văzut că cei mai mulţi oameni trecuseră deja la iarna de haină groasă în timp ce eu eram tot la cea subţire. Cu o zi în urmă explicându-i cuiva avantajele iernii, comparativ, am ajuns până într-acolo încât i-am spus că iarna ne batem cu fulgi de zăpadă, şi ne place. E bine cunoscut faptul că eu fac multe greşeli în exprimare chiar şi atunci când mă exprim fără cuvinte, tăcând sau dând din mâini a pagubă. Cineva mi-a spus că eu, după astfel de greşeli, mă tot sinucid. Adică iau totul în tragic.

Azi dimineaţă, pe drum, m-a speriat un singur lucru. Mi-am dat seama că eu nu ştiam în ce zi a săptămânii pică anul acesta crăciunul. De fapt asta m-a înfricoşat de-a dreptul şi nu pentru că nu puteam să mă uit într-un calendar când aş fi ajuns în birou sau să fac nişte calcule simple chiar în locul acela, ci pentru că până acum nu am fost curios să aflu. Sau nimeni nu m-a făcut curios să ştiu.

Mai târziu am căpătat un nou răspuns la întrebarea ce mai fac. De data asta i s-a răspuns direct orgoliului meu, pe firul scurt. Făceam foarte bine. Se făcuse o greşeală pe care şi-o asumaseră prin nişte scuze seci, tăiate scurt. Acum binele de anul trecut s-a făcut şi el bine.

Read more...

M-am trezit mai devreme crezând că e mai târziu. La serviciu am ajuns ştiind exact cât e. Acolo începuse ziua unei colege de birou. Mă uitam la ea, i se rotunjiseră frumos anii. M-am simţit ca şi cum ne-ar fi invitat la ziua ei, în biroul meu. Pe la jumătatea drumului am ştiut că era frig, tot atunci am văzut şi oamenii. Pe măsură ce unii părăseau camera de fumat ne urau o zi plăcută. Le mulţumeam la fel ca şi cum am fi fost împreună. Mi-a plăcut asta.

Într-o confruntare directă, genul de confruntare win-to-win, am pierdut după toate regulile. M-au învins aşteptările. Am rămas cu un gust amar şi cu unul acru.

Mai târziu am aflat şi răspunsul la întrebarea ce mai fac. Făceam bine sub forma unui calificativ primit.

În rest, îmi îmblânzesc nimicul cu nimic.

Read more...

Eram întortocheat, mergeam în ordine crescătoare spre casă. Nu mai aveam nimic bun de făcut, şi îmi era şi foame pentru că toată ziua îmi fusese marţi. Cred că eram şi obosit din altă pricină. Pe stradă un câine venea în ordine descrescătoare spre mine. Mă temeam să, dar era lup.

Acasă era bine. Şi am început să îmbin încetul cu puţinul.

Read more...

Îi vorbea pe viu, ori asta îl durea cel mai mult. Îi punea mâna pe frunte ca şi cum i-ar pune o compresă rece fiind suferind de o boală rară, cunoscută. Îl săruta fierbinte în podul palmei stângi şi îi provoca arsuri mari în stomac.

Ea era cu el. Se uita în oglindă şi o vedea langă el, lipită de umărul stâng. Se uita la ceas, era grăbit şi o vedea jucându-se cu o mână de nisip, zâmbind. Seara, el se uita la televizor, iar ea îi prezenta ştirile: undeva, într-o localitate, fusese furată o inimă.

Read more...

Prietenia e ca mersul pe bicicletă, o înveţi o dată şi o ştii toată viaţa, chiar dacă nu ai mereu o bicicletă şi trebuie să împrumuţi una de la un prieten.

Read more...

Unii oameni se despart brusc, fără ceremonii. Alţii, dimpotrivă, se despart pe rând, în trei zile: luni, miercuri&vineri. Marţea şi joia se odihnesc.
Luni se despart inimile, se pronunţă despărţire. Miercuri se despart mâinile, se pronunţă despărţire. Vineri se despart privirile, se pronunţă despărţire. Privirile se lasă la urmă ca să poată povesti. Apoi se declară despărţiţi şi mulţumiţi de sine. Sau despărţiţi de sine şi mulţumiţi, după caz.

În w-end nu se oficiază despărţiri sau detaşări.

Read more...

Lucram intens. Aveam în jurul meu o mulţime de formule matematice şi câteva chimice. Totul era vraişte. Lucram contra timp, în sensul invers acelor de ceasornic pentru că voiam-o, da, chiar voiam!-să găsesc o modalitate de a comunica în timp ce tăceam la distanţă. Aş fi revoluţionat tăcerea, dar mai mult de atât, mi-aş fi făcut un bine. Ar fi fost primul pe ziua aceea.

Read more...

Aşteptam în staţia de autobuz. Era un loc public de aşteptare, accesibil. Nu trebuia să am bilet, nu existau încă controlori pentru aşteptări. Probabil că încă trăiam sub impresia vieţii pe un peron a lui Paler.
Într-un oraş există o singură gară, însă sunt zeci sau sute de staţii de autobuz. Luasem loc pe o bancă şi îmi aprindeam o ţigară. Ştiu că bricheta îmi crease cele mai multe probleme în ziua aceea, dar nu puteam să le evit. Aşteptam, deci, o cursă specială şi nu mă lăsam păcălit de autobuzele care tot soseau, fiecare la intervalul său de timp. Lucrurile astea sunt bine organizate, îmi spuneam. Întârzierile erau planificate din timp de nişte chiţibuşari. Pe drum mă gândeam că dacă m-ar opri doi poliţişti şi m-ar percheziţiona, ar constata că în buzunarul de la piept al gecii purtam un săculeţ cu grâu. S-ar fi declarat surprinşi şi mi-ar fi cerut să dau o declaraţie. Aş fi declarat că ştiu tot.
Aşteptarea era colorată. Paler spunea că aşteptarea e o meserie ce se învaţă aşa cum pictorul învaţă să-şi amestece culorile, apoi mă întreba dacă asta nu mi se pare exagerat. Nu, chiar deloc, i-am răspuns.
În oraşele mari, sau foarte mari, în capitale, oamenii schimbă două sau trei mijloace de transport ca să ajungă într-un loc în care să se plimbe în cerc, sau în alte forme geometrice. Din punctul ăsta de vedere oraşele mai mici sunt o formă elementară de câştig. Te puteai plimba ca să ajungi în locul în care să te plimbi efectiv.
Doar durerea de stomac îmi crea un disconfort minim.
În aceeaşi seară, lucrătorii de la iluminatul public instalau miile de beculeţe pentru iarnă. Alţi lucrători, de data asta invizibili, făceau ultimele verficări ale instalaţiei de frig. Cred că s-au declarat mulţumiţi şi aşteptam cu toţii ca din orice clipă să ningă. Aşa am intrat în iarna noastră de aşteptare.

Read more...